2019/09/30

Poezie dintr-un vers

Am încercat, n-a mers.

Vers rătăcitor

Un vers (rătăcind) mi-a zis că
doamna educatoare
i-a trimis doi câte doi.

Dar nu s-au ținut de mână
și (poezia) s-a pierdut pe drum.

I-am zis că
vers (rătăcitor) sunt și eu,
Îl primesc în strofa mea.

A zis că îi plac poeziile vechi.
Că vrea să fie (și) rimă.

Și că până acasă oricum
nu mai e (așa de) mult.

Fără titlu(ri)

Cuvinte căzute din carte
sau din altă parte
îți colindau străzile minții
purtate de-un vânt de toamnă.

Ai schimbat și cu mine unul
și-am vrut să-l pun în album.
Dar a scăpat pe străzile mele.
(Cuvintelor le place împreună.)

Acum vino
și oprește-le
sărbătoarea...
Dacă (mai) poți.

2019/09/29

Stâna de Vale, Izvorul minunilor



Toamnă fără poet

Foșnet de versuri.
Vreau să fiu pom.

Duminică

Zâmbește ca o floare: mai sus de nori e soare.

- De ce-mi faci poză?
- Ghici.
- Pentru că m-am îmbrăcat frumos azi?


- Elsa, tot harnică, tot harnică?
- Mă grăbesc. Le culeg și apoi scriu o carte.
- O carte?
- Despre ce e mai important, evident.
- Și ce scrii în ea?
- Mă grăbesc. Mă mai gândesc.
- Hai, zi-mi ceva, m-ai făcut curios.
- Mă grăbesc. M-am gândit până acum numai la titlu.
- Dacă te ajut la cules îmi zici și mie titlul?
- Dar mă grăbesc.
- Îmi zici?
- Mă tem că-mi furi ideea.
- Eu? Ți-am mai furat ceva?
- Nucile.
- Hai, zi-mi.
- Promiți că...
- Promit, promit.
- Mă grăbesc, dar îți zic: Fericirea într-o coajă de nucă.

2019/09/18

[DIY] Cum se curăță o tabletă Samsung veche, lipicioasă și murdară

Așa arată acum:


Nu e nouă, dar e albă. Nu un alb perfect, dar acceptabil. Și nu mai e lipicioasă.

Pentru un anume motiv (probabil să nu o scapi din mână ușor) avea pe spate o textură lipicioasă. Care mi-a adunat scame și praf, și deși n-am folosit-o mult, a făcut-o să apară super urâtă.

Așa era înainte:


Am dat cu o cârpă moale cu spirt, rezultatul a fost parțial satisfăcător. Adică într-adevăr scamele și praful s-au dus, culoarea s-a reparat puțin, dar lipiciul a rămas la fel. Și era de așteptat să se urâțească iar în scurt timp. Așa că am inventat metoda nouă: cu un cuțit am răzuit. Da, am răzuit tot ce vezi. Nu eram sigur dacă textul mai rămâne. Din fericire a rămas.


Deci tot stratul ăla lipicios l-am dat jos, în câteva minute. După care am dat din nou cu cârpa moale și spirt. Și rezultatul este, pentru mine, încântător. Da, are zgârieturi acum, dar nu stai cu ochii în ele. Și nu mai am senzația aia de jeg lipicios când o țin în mână. Yay!

Update: zice lumea că nu era intenționat stratul lipicios. Cu atât mai bine că am scăpat de el. Probabil că așa se strică în câțiva ani de zile un strat de plastic de felul ăla.

2019/09/17

Nu veți avea ura mea, Antoine Leiris

Antoine Leiris și-a pierdut soția pe 13 noiembrie 2015 în atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Copilul lor avea 17 luni. Cartea este mărturia unei vieți în trei, care trebuie dusă în doi.

Nu veți avea ura mea e durere pură (de)scrisă în limba noastră, a celor mai norocoși. Citind, te simți protejat, pentru că detaliile care depășesc limbajul nostru uzual sunt filtrate și îmbrăcate în propoziții ce par să spună o poveste.

Dar povestea e realitate. Iar cei rămași trebuie să permită prezentului să devină trecut.

Se termină cu o propoziție din două cuvinte pe care o vei reține. Și pe care n-o poți înțelege decât citind toată cartea. Poate nici măcar atunci. Dar știi că în ea găsești trecut, prezent și viitor, pentru toate personajele cărții. *Persoanele.

Și dacă e o realitate a lumii, e și a ta. Chipurile oamenilor ce trec pe lângă tine vor însemna probabil mai mult. Pentru că dincolo de ce-faci?-bine e mereu mai mult.

Cartea nu face dreptate, nici n-o cere. Dar curajul, speranța și dragostea înving.

Are puține pagini. Se citește cu pauze și batiste. Îți face sufletul mai bun.

Recomand. ★★★★★ (5/5)