2017/03/12

2017/02/28

Steaua aceea

„Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.” (Matei 2:10)

Puține stele sunt în lumea noastră. Și nu oricine poate fi star. Pare că le-a fost dat să caute să devină centrul atenției, ca pe urmă - după ce au reușit - să facă eforturi pentru a avea o fărâmă de intimitate. În zadar, pentru că cele mai mici gesturi sunt preluate și făcute titluri de știri bombastice. Unele staruri par, totuși, că au cucerit toată lumea. Cu timpul se sting și pomenirea li se uită. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea...?

Dar sunt și în lumea Lui stele. În lumea Celui ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă. Urmașii lui Avraam de-atunci și de azi sunt ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării.

Știi? Nu cred că vrei să fii ceva sclipicios care azi e ridicat în slăvi în aplauzele oamenilor pentru ca mâine să fie pricină de scandal sau poimâine o scurtă pagină de istorie.

Tu poți să fii o stea a Celui care a creat stelele. O stea a condus la casa unde era Pruncul. O stea poate să conducă oameni la crucea Lui. O stea poate să ajute inimile însetate pas cu pas mai aproape de Cer, căci locuința ei e acolo. N-ai vrea să fii și tu steaua aceea? Steaua aceea care va fi păstrată pe veci în coroana Sa.

Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc… Voi sunteți lumina lumii...



2016/11/17

Regele cu pumnii plini


„Mai bine o mână plină de odihnă decât amândoi pumnii plini de trudă și goană după vânt.” (Eclesiastul 4:6)


Născut - ca tine - pentru a fi un om „iubit de Domnul” (2 Samuel 12:24), Solomon a ajuns să primească „o inimă înțeleaptă și pricepută, (...) bogății și slavă” (1 Împărați 3:12-13) de neîntrecut.


„Dumnezeu a dat lui Solomon întelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. (...) și faima lui se răspândise printre toate neamurile dimprejur. A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui.” (1 Împărați 4:29-34)


Îl vedem aici ca om binecuvântat de Dumnezeu. Nu-i așa că trebuie să ai ceva timp liber ca să compui peste o mie de cântări? Plus trei mii de pilde. Și să stai să le prezinți musafirilor din toată lumea... Era rege, iar împăratul oricât ar duce-o de bine - are, totuși, o grămadă de responsabilități pe cap. S-a preocupat cu lucruri frumoase, de folos atât pentru el cât și pentru toți cei cu care colabora. Îmbina lucrul cu recreația. Aceasta a fost mâna lui plină de odihnă. Și ce influență minunată a avut!


Dar ce trudă și câtă goană după vânt când a căzut în plasa distracției! Numai el o poate spune. Când deschizi Eclesiastul, simți gustul amar al celor doi pumni plini cu nimic. Și câți tineri nu aleargă să prindă ceva - nici ei nu știu ce - dar rămân cu pumnii plini cu deșertăciunea goanei după vânt?


Dacă vei învăța cândva o lecție, poate că vei spune ca Solomon: „adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale”... (Eclesiastul 12:1) Solomon a spus-o pentru tine. Tu - om din ultima generație - cui o vei spune?

(sursa imaginii)

2015/08/07

Un( m)ic în Univers

Un mic în Univers
Când privim cerurile - lucrarea mâinilor Sale - luna și stelele pe care le-a făcut, ne întrebăm: Ce suntem noi, ca să ne poarte Cineva în gând? Ce este fiul omului, ca să fie atât de băgat în seamă? Chiar așa: cine ne simte prezența? Cine ne-ar simți lipsa? Învăluiți de milenii de ani lumină, cui ar trebui să-i pese că (mai) existăm?

Bine zicea Iacov când spunea: Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia, pe care ai arătat-o față de robul Tău. Și nu o dată i-am dat dreptate lui Iov:  Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ți răspund? Îmi pun mâna la gură.

Un ic în Univers
Am fost plantați, pe rând, în această crescătorie de vieți. De ce noi? Și de ce primim, totuși, atâta și atâta dovadă de dragoste și milă? De ce ne poartă-n grija Lui când în locul nostru ar fi putut răsări de multă vreme o lume mai bună, un loc fericit? Uneori pare că și pietrele strigă vierului: Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?

Am învățat să pierdem oameni. Oare n-ar trebui să răsufle ușurat fiecare colț pur din Univers când se eliberează câte un loc? De ce, în schimb, atâta mijlocire, atâtea suspine negrăite?

Unic în Univers...
Nu toți ochii privesc la fel. Acolo unde vedem mizerie, ceilalți ochi pot să vadă o monedă pierdută. Nu toate urechile aud la fel. Dinspre urlete de lupi, celelalte urechi pot să audă un geamăt de miel. Nu toate mâinile lucrează la fel. Celelalte mâini ridică spre veșnicie un fiu de om care ca și tine… e unic pe-aici. Același suflet - unii dau preț de nimic. Ceilalți au plătit infinit. Unii greșesc. Dar tu?

2010/05/17

Povestea celui trist


... mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: “Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!...” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. (1 Cronici 4:9-10)

Născut trist... Întreaga lui viaţă urma să fie strigat: „Hei, tu... Cel Trist!”, iar el urma să-şi plece capul şi să înghită în sec fiindcă nu fusese sortit să fie un Aşer (Fericit). Ben-Oni (Fiul durerii) fusese privilegiat, numele lui devenind Beniamin un nume frumos folosit şi azi. Iaebeţ... Într-adevăr trist. Oare nu era numele profeţia vieţii lui?

Putea să fie aşa...  un Iaebeţ în adevăratul sens al cuvântului, care recită Iov 5:7 cu lacrima în ochi şi cu mâna întinsă la colţ de străzi mereu amintindu-şi că nu poate fi altfel.

Dar Trist a privit mai sus de privirile celor ce-l priveau de sus. Dumnezeul lui Israel aştepta cererea lui, pentru ca azi în timp ce trecem prin deşertul de nume ale urmaşilor lui Iuda să facem un popas la izvorul de apă vie al unei  rugăciuni ce a primit răspuns.

La umbra Celui Atotputernic Iaebeţ a înălţat o rugăciune. Se simţea sub blestem, sărac şi limitat, părăsit şi dezorientat. A strigat după binecuvântare... A cerut hotare largi, călăuzire şi ocrotire: Mâna Domnului. Să iasă din suferinţă...

Seria de „Dacă” nu se termină cu „atunci voi face / voi fi...” ca şi în cazul lui Iacov (Geneza 28:20-22). Ştia că se roagă Dumnezeului lui Iacov şi că răspunsul la rugăciune va veni nu pentru că Lui Îi convine târgul... ci pentru că asta Îi place să facă: să schimbe destinul oamenilor. Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.

De când a intrat păcatul în lume toţi oamenii se nasc în durere şi sub blestem. (Geneza 3:16) Poate că în Biblie nu mai găsim altul, dar lumea întreagă e un Iaebeţ. Iaebeţ e simbolul fiecărui om de azi. Dar povestea lui e speranţa dispariţiei durerii şi tristeţii.

Răspunsul la durere e Omul durerii: “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa [...]  El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui [...] Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.” (Isaia 53) Prin Isus, Iaebeţ e eliberat de sine însuşi şi începe o nouă viaţă. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! (Iacov 5:13)

Vameşul a repetat istoria: sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. Cunoşti vreun Iaebeţ?
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! (Matei 5:4) El va şterge orice lacrimă din ochii lor. (Apocalipsa 21:4)