Nu veți avea ura mea, Antoine Leiris

Antoine Leiris și-a pierdut soția pe 13 noiembrie 2015 în atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Copilul lor avea 17 luni. Cartea este mărturia unei vieți în trei, care trebuie dusă în doi.

Nu veți avea ura mea e durere pură (de)scrisă în limba noastră, a celor mai norocoși. Citind, te simți protejat, pentru că detaliile care depășesc limbajul nostru uzual sunt filtrate și îmbrăcate în propoziții ce par să spună o poveste.

Dar povestea e realitate. Iar cei rămași trebuie să permită prezentului să devină trecut.

Se termină cu o propoziție din două cuvinte pe care o vei reține. Și pe care n-o poți înțelege decât citind toată cartea. Poate nici măcar atunci. Dar știi că în ea găsești trecut, prezent și viitor, pentru toate personajele cărții. *Persoanele.

Și dacă e o realitate a lumii, e și a ta. Chipurile oamenilor ce trec pe lângă tine vor însemna probabil mai mult. Pentru că dincolo de ce-faci?-bine e mereu mai mult.

Cartea nu face dreptate, nici n-o cere. Dar curajul, speranța și dragostea înving.

Are puține pagini. Se citește cu pauze și batiste. Îți face sufletul mai bun.

Recomand. ★★★★★ (5/5)

Digital paintings

Poze Cetatea Râșnov

Digital paintings

Digital paintings

Photopea

https://www.photopea.com/

Ne-a dat link-ul o colegă de serviciu. Pare drăguț.

Obișnuiesc să folosesc GIMP și Krita pentru prelucrări de imagini și desene și Inkscape pentru grafică vectorială. Și le recomand. Dar, cine știe, poate nu strică să știi și de Photopea, în caz de vreo urgență, ceva. Poate vrei să decupezi o imagine, să-i faci mici ajustări...

Lucruri pe care le-am văzut (1): Uaaaacaaaa!

Unele dintre primele amintiri pe care le am sunt cu vacile. Am crescut la sat, dar n-aveam acasă alte animale decât găini și albine.

Cumva vacile m-au fascinat, probabil datorită dimensiunilor, și apoi pentru că pe vremea aia stăteam serile în fața casei, iar ele treceau ca într-un ritual, fără nicio grabă... dar sigure ca un convoi militar.

Țin minte și acum, la o mătușă acasă, cum am ieșit din bucătărie gata să mă împiedic de pisica de pe prag. La ceva metri mai încolo printr-o altă ușă deschisă, apare ea: vaca! Scoate capul, iar eu îngheț. Pentru mine vacile erau ceva ce circulă pe șosea, probabil nu mă așteptam să aflu că ele mai parchează și în casele oamenilor...

Când mi-am recăpătat puterea să exclam ceva am spus-o tare: Uaaacaaa!

Timpul a trecut, și știți voi cum sunt copiii, nu după multă vreme am fost capabil să dau o descriere mai completă. Dacă pisica era „unul mic negru", vaca a devenit „una vacă verde".

(https://www.wattpad.com/user/GhitaB27)

r/amcitit

Dacă obișnuiești să citești cărți te aștept și pe subreddit-ul meu: https://www.reddit.com/r/amcitit/

Am supraviețuit, Yvonne Redgis-Klug

Am supraviețuit, de Yvonne Redgis-Klug e o carte de citit într-o zi.

Într-o zi... pentru că atunci când o deschizi, amintirile autoarei cad grămadă ca și cum ți-ar fi spuse ție în mod direct.

Verbul „a supraviețui” capătă o dimensiune nouă. Pare a se înfrăți cu miracole care apar din senin, uneori chiar în ciuda celor mai bune decizii pe care vrei să le iei.

Spre exemplu, când ajunge la Auschwitz, deși are 46 de ani, este selectată să facă parte din grupul celor tinere. Nedumerită și neștiind continuarea ea își spune vârsta și cere să fie între cele din dreapta. „El m-a privit din nou și mi-a zis că nu, să merg cu cele tinere. Eram salvată, având în vedere că, după o oră, întregul grup din dreapta intra în cuptorul crematoriului.”

Deși spune unele lucruri, te face să te doară și tăcerile. Pare că face înadins, poate din demnitate, poate din respect pentru milioanele de vieți care au sfârșit diferit. Sau poate din cauză că limba ne este prea limitată pentru a transmite durerea unor astfel de zile întunecate.

Citind cartea, înveți că trecerea de la o viață de liniște și siguranță la una de luptă pentru supraviețuire se poate întâmpla în câteva minute. Iar scopul autoarei e nu să-și plângă de milă descriind iadul prin care a trecut, ci „pentru a face totul ca acesta să nu se repete.”

Recomand. ★★★★★ (5/5)

S-au copt murele

Despre China în 5 minute

Și despre toate țările.

Concluzia:
Every society is vulnerable to accepting propaganda as truth, and no society where propaganda replaces the truth can be truly free. 

27 de pași, Tibi Ușeriu

27 de pași e povestea lui Tibi Ușeriu, ultramaratonistul român.
E scrisă fascinant, cu multă sinceritate.

O poți face cadou cuiva care vrea să facă o schimbare în viață.

Verbul „a alerga” îți va transmite mult mai multă emoție după ce termini de citit cartea.

Din punctul meu de vedere: ★★★★★ (5/5)

Deși își pune pe hârtie propria poveste, ea rimează tare de tot de multe ori cu viața românului obișnuit, iar în unele locuri pare că vorbește despre om în general și despre tine în special:

„Loc de întors nu-i. Drumul cel adevărat stă mereu înainte. Să-l alergăm așadar, cu bucurie și curaj. Cât? Toți pașii, unul câte unul. Până unde? Până la capăt, normal.”

About contrast

Remember: light, dark, light, dark
An imagine is not about everything.

Tirul cu emoție

De câteva zile același subiect la știri și e de înțeles.

Iar tirul care transporta zăvorâte emoțiile românilor s-a răsturnat din nou. Ca atunci când se răstoarnă un tir cu lebeniță pe șosea.

Dacă le lași acolo se strică. Emoțiile trec repede. Ca popor am uitat prea repede multe lucruri dramatice de care ne-am izbit.

Și atunci cu sfială sau fără, cu rușine sau fără pic de rușine, te folosești de moment și aduni cât mai multă. Ca să o folosești cumva.

Dacă ești politician, să aduni capital politic. Promiți schimbări în timp ce sugerezi involuntar că depinzi de astfel de nenorociri pentru a avea forța de a schimba ceva. Până acum n-ai putut să faci mare lucru, acum s-a ivit ocazia și poți. De fapt vei adăuga emoție la luptele politice deja existente.

Dacă ești presă, să ieși din anonimat. S-a ivit ocazia și poți. Dovedești dedicare profesională sau depășești limita bunului simț? Cert e că în timp ce pretinzi un mare respect față de fata care nu mai e, te porți de multe ori fără niciun respect cu cei care au adus-o pe lume. Pentru că nu ai suflet. Doar aduni emoții ca să le pui în mașina de amplificat emoții. Să le monetizezi?

Dacă ești om simplu, eviți sau te implici. Ocolești tirul răsturnat sau îți umpli portbagajul de emoții. Le-ai fi adunat din cărți, din filme, din întâmplări la care asiști. Dar s-a ivit ocazia și poți aduna câtă emoție vrei.

Și sorb trecătorii din jumătățile de lebeniță. Și sorb în continuare oamenii setoși de emoții...
Sorbim cu nesaț emoții, fără să știm ale cui. Pentru că s-a ivit ocazia.

Numai familia îndoliată își bea paharul propriei dureri.

Fă-ne, Doamne, simțitori!

Săgeți și țintă

Cuvintele sunt săgeți.
Cu cât atingi ținta folosind mai puține, cu atât mai bine.

Fix Plone Non-zero version length. Versions aren't supported

https://gist.github.com/GhitaB/6b346ba5aac8ecb38f6bc2ac112e7213

Errors:
ValueErrorZEO.zrpc.connection in call
Non-zero version length. Versions aren't supported
ReadConflictError: database read conflict error

Solution:
In plone container: execute shell

$ bin/instance debug
$ app._p_jar.root._root['zc.async']
$ del app._p_jar.root._root['zc.async']
$ import transaction
$ transaction.commit()
$ app._p_jar.root
<root: Application>

AAA Broaștele sunt calde

Azi am aflat că broaștele sunt calde.

Am ieșit în șlapi în grădină azi dimineață. Era rouă și destul de răcoare.
Am luat coasa și am zis că fac un pic de cărare prin iarbă.
Și-așa, lucrând acolo în șlapi și pantaloni scurți, simt la un moment dat pac-pac - două ciocniri calde în picioare - în amândouă!

Și când mă uit o broască. Din aia mare și maro, care de obicei nu se mișcă din loc decât dacă e musai.

Broasca (la fel ca alte animale, de fapt mult mai altfel decât alte animale) e ultimul lucru pe care aș intenționa să-l ating. Și chiar nu țin minte să fi atins cândva o broască. Și nici să mă fi atins vreuna până azi.

M-a speriat un pic. N-am apucat să reacționez. Doar m-a fulgerat gândul: băi, broaștele sunt calde! Și-apoi cât am mai lucrat încercam să anticipez și să evit repetarea episodului. Mai erau și alte broscuțe prin iarbă.

Locul manelelor în cultură

Se sugera prin vecini - nu dau link ca să economisim timp și emoții - că a venit vremea să recunoaștem că manelele sunt parte a culturii noastre. Din pricină că e un fenomen suficient de generalizat.

Primul meu gând a fost să doresc celor care consideră așa să aibă parte tot de vecini care au acceptat deja că acel gen muzical e parte din cultura țării. Să se bucure împreună de valoarea spirituală și nivelul ridicat de dezvoltare intelectuală la care s-a ajuns.

Luat așa: Și analfabetismul funcțional pare a fi parte din cultura țării, că vrem - că nu vrem, corect?

Aș prefera să mă gândesc la cultură ca la ceva ce sădești și îngrijești și îți dorești să crească frumos. Dacă din întâmplare cresc și buruiene, lupți cu ele. Dacă cineva te ironizează sau te disprețuiește numindu-le parte din cultura ta, e treaba lui, dar tu vei continua să explici că ai sădit altceva și altceva îți dorești.

Dacă chiar a devenit parte din cultură, eu totuși continui să o văd ca intrus, un derapaj de la norme estetice de bun simț. Rezolvarea fiind corectarea gusturilor prin educație aleasă, nicidecum o abdicare însoțită de lingușiri. Altfel, următorul pas ar fi să-ți vină copilul acasă cu gura plină de manele învățate la ora de educație muzicală. Pe motiv că valorile culturale se transmit prin educație.

Deci, dacă cultura înseamnă și alea bune și alea rele, atunci locul manelelor în cultură nu poate fi decât lângă WC-ul din spatele curții. No offense.

Mood

Întrebare-compliment

În contrast cu întrebările pe care le pui ca să înțepi un om, cu formulări de genul „De ce ai făcut prost un lucru?" am găsit că sunt întrebările-compliment, în care întrebi un om cum face de face atât de bine un lucru.

Am câțiva grădinari vestiți pe care îi urmăresc pe YouTube și pe Instagram. Și mi s-a ivit ocazia să pun și eu o întrebare pentru un Gardening Q&A Livestream.

Am întrebat ceva de genul: Ce carte ai citit de reușești să fii atât de organizată?

Mi-au plăcut răspunsul și reacția:

Mai mulți radariști, mai puțini nebuni - propunere

Sunt o grămadă de oameni care mor în trafic datorită vitezei excesive. Și mai sunt o grămadă de oameni care omoară alți oameni în trafic pentru că șofează nebunește.

Poți să vezi asta și prin sate. Și peste tot.

Și mai găsești din loc în loc oameni care sunt șomeri sau care se plâng că n-au un loc de muncă bun.

Am o soluție:
1. Să existe un curs de radarist autorizat de vreo săptămână maxim.
2. Să se ofere gratis aparate de radar omologate participanților pentru o perioadă de 30 de zile, timp în care l-ar putea plăti din veniturile aduse la buget. Sau să-l cumpere pe urmă.
3. Să nu existe niciun fel de restricție privind locul și ora când radarul e folosit de persoana autorizată.
4. Omul să primească 5-10% din fiecare amendă de care face rost. Adică: ai prins un șofer grăbit, ai și tu o pâine.

Avem oameni prin sate care circulă cu viteză periculoasă. Avem și oameni care stau pe marginea șanțului la povești. Păi, adaugă în ecuație un radar, pe care să-l păzească și care să le dea noi subiecte de discuție.

Mai puțini șomeri. Mai puțini nebuni. Mai mulți oameni vii. Mai multe povești.

Săptămâna asta

M-am bucurat privind flori care mi-au crescut în grădină.

Am mâncat zmeură plantată în primăvară.

Am spălat covorul preferat. L-am lăsat la uscat și mi l-a mai spălat o dată ploaia.

Today I'm happy because...

I started 138 days ago to eat only two times a day and now my weight is normal again. Progress from 104.1 kg to 92. Sure, I will not stop here, but I wanted to share this with you, in case you need motivation for a similar issue.

I used 3 charts to track my progress: a traditional one - on a wall in my room, the Mi Fit application and loseit.com (I used only to record my weight almost daily). It was a real help because I was connected to my goal all the time.

Now, it's time to add some sport activities... I am really bad at sports and I'm tired of it. Any advice? (Note: I'm 31 yo, 1.92 m and i can't do a single correct push up.)

Mood - MMXIX

Săptămâna asta

La mine în sat: 3 avioane militare au întrerupt liniștea în 2 zile consecutive.
Le-am văzut! Le-ai văzut și tu? Numai 2. Eu le-am văzut pe toate 3!

Și-ntr-o zi a sunat alarma de la primărie. S-a auzit mult mai încet. Și nici n-a scos oameni în stradă. Nu ne obosim s-o băgăm în seamă - știe toată lumea că la noi nu se petrece ceva de pus în ziare.

Ce mă scoate din sărite?

A. Când un proiect în care sunt ales voluntar se-ntâmplă să fie și urgent. (Când un prieten care se așteaptă să-i lucrez gratis, vrea să se întâmple de azi până mâine.)

B. Când îmi sună telefonul. (Pentru că în cele mai multe cazuri îmi dă peste cap programul. De regulă cu proiecte descrise la A.)

C. Când reușesc într-un minut să-mi „vând” timpul liber pentru mai multe zile. (Pentru că A + B. Prin email i-aș fi transmis că am deja programul încărcat cu alte activități. Prin telefon, pur și simplu mă prind în plasă de fiecare dată, chiar și în mod conștient.)

D. Când un astfel de proiect se lungește și se lățește devenind glob pământesc care are orizont, dar n-are capăt. (Am pornit odată cu niște desene pentru un caiet de caligrafie... și am devenit coautor. Momentul de aur a fost când am realizat că va trebui să desenez literă cu literă tot textul de mână din el.)

E. Când omul nu mulțumește după ce am pus mai mult de 1 oră să lucrez gratis. (Pe ideea că dacă sunt prostul de la A + B + C + D, tot rândul meu e și aici.)

DIY Treadmill Desk