2017/10/02

Cuvintele. Câinii și găinile

A comparat înțeleptul gura cu o poartă. Și a zis că ar trebui păzită, ca să nu înghiți tot ce vine și să nu dai drumul la tot ce vrea să iasă.

Așadar, nu știu cum e la voi, dar găsesc că cuvintele sunt ca niște câini: Unele latră, dar nu mușcă. Altele nu poartă dinți degeaba. Unele, dând din coadă, întâmpină musafirul (pantalonii se dau la spălat apoi). Unele dorm în cușca lor, se trezesc mârâind doar când nepoftitul se apropie prea mult de lanțul de care-s legate. Unul stă în fața casei supărat pe roțile mașinilor (că ne poluează). Iar altele trebuie căutate prin vecini (și pagubele rezolvate).

Dacă sună prost, stai liniștit că se poate și mai rău: Doar amintește-ți cum e să ai curtea plină cu găini cotcodăcind non-stop, pe motiv că nu fără multă vorbă se fac ouăle. Dar apoi uită-te în ochii ei, că nu-ți trebuie nici ție mult IQ ca să înțelegi că scopul suprem nu e să facă ou, ci - adunând pui - să sporească gălăgia. (Q.E.D.)

De aceea, îți cerți câinele când e nemulțumit vecinul, că în rest îi dai din mâncarea ta și-l adăpostești cum poți mai bine. Pentru că, lătrând sau nu, mușcând sau nu, dormind sau mârâind, tolănit în camera stăpânului sau fugind spre capătul lumii..., de când ne știm... cuvântul este prietenul omului.

Iar când ți-e dor să pici drag unui vecin, nu-i lipești tăblițe cu „Câine rău” pe poartă, ci îl lauzi pentru curajul câinilor care te-au scăpat de găini, pentru perseverența javrei ce aleargă mașinile și pentru agerimea potăii păduchioase ce doarme legată de-un lanț în cușcă.

Pentru că fiecare cu poarta lui...

No comments:

Post a Comment