2015/08/07

Un( m)ic în Univers

Un mic în Univers
Când privim cerurile - lucrarea mâinilor Sale - luna și stelele pe care le-a făcut, ne întrebăm: Ce suntem noi, ca să ne poarte Cineva în gând? Ce este fiul omului, ca să fie atât de băgat în seamă? Chiar așa: cine ne simte prezența? Cine ne-ar simți lipsa? Învăluiți de milenii de ani lumină, cui ar trebui să-i pese că (mai) existăm?

Bine zicea Iacov când spunea: Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia, pe care ai arătat-o față de robul Tău. Și nu o dată i-am dat dreptate lui Iov:  Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ți răspund? Îmi pun mâna la gură.

Un ic în Univers
Am fost plantați, pe rând, în această crescătorie de vieți. De ce noi? Și de ce primim, totuși, atâta și atâta dovadă de dragoste și milă? De ce ne poartă-n grija Lui când în locul nostru ar fi putut răsări de multă vreme o lume mai bună, un loc fericit? Uneori pare că și pietrele strigă vierului: Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?

Am învățat să pierdem oameni. Oare n-ar trebui să răsufle ușurat fiecare colț pur din Univers când se eliberează câte un loc? De ce, în schimb, atâta mijlocire, atâtea suspine negrăite?

Unic în Univers...
Nu toți ochii privesc la fel. Acolo unde vedem mizerie, ceilalți ochi pot să vadă o monedă pierdută. Nu toate urechile aud la fel. Dinspre urlete de lupi, celelalte urechi pot să audă un geamăt de miel. Nu toate mâinile lucrează la fel. Celelalte mâini ridică spre veșnicie un fiu de om care ca și tine… e unic pe-aici. Același suflet - unii dau preț de nimic. Ceilalți au plătit infinit. Unii greșesc. Dar tu?