2010/05/17

Povestea celui trist


... mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: “Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!...” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. (1 Cronici 4:9-10)

Născut trist... Întreaga lui viaţă urma să fie strigat: „Hei, tu... Cel Trist!”, iar el urma să-şi plece capul şi să înghită în sec fiindcă nu fusese sortit să fie un Aşer (Fericit). Ben-Oni (Fiul durerii) fusese privilegiat, numele lui devenind Beniamin un nume frumos folosit şi azi. Iaebeţ... Într-adevăr trist. Oare nu era numele profeţia vieţii lui?

Putea să fie aşa...  un Iaebeţ în adevăratul sens al cuvântului, care recită Iov 5:7 cu lacrima în ochi şi cu mâna întinsă la colţ de străzi mereu amintindu-şi că nu poate fi altfel.

Dar Trist a privit mai sus de privirile celor ce-l priveau de sus. Dumnezeul lui Israel aştepta cererea lui, pentru ca azi în timp ce trecem prin deşertul de nume ale urmaşilor lui Iuda să facem un popas la izvorul de apă vie al unei  rugăciuni ce a primit răspuns.

La umbra Celui Atotputernic Iaebeţ a înălţat o rugăciune. Se simţea sub blestem, sărac şi limitat, părăsit şi dezorientat. A strigat după binecuvântare... A cerut hotare largi, călăuzire şi ocrotire: Mâna Domnului. Să iasă din suferinţă...

Seria de „Dacă” nu se termină cu „atunci voi face / voi fi...” ca şi în cazul lui Iacov (Geneza 28:20-22). Ştia că se roagă Dumnezeului lui Iacov şi că răspunsul la rugăciune va veni nu pentru că Lui Îi convine târgul... ci pentru că asta Îi place să facă: să schimbe destinul oamenilor. Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.

De când a intrat păcatul în lume toţi oamenii se nasc în durere şi sub blestem. (Geneza 3:16) Poate că în Biblie nu mai găsim altul, dar lumea întreagă e un Iaebeţ. Iaebeţ e simbolul fiecărui om de azi. Dar povestea lui e speranţa dispariţiei durerii şi tristeţii.

Răspunsul la durere e Omul durerii: “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa [...]  El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui [...] Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.” (Isaia 53) Prin Isus, Iaebeţ e eliberat de sine însuşi şi începe o nouă viaţă. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! (Iacov 5:13)

Vameşul a repetat istoria: sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. Cunoşti vreun Iaebeţ?
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! (Matei 5:4) El va şterge orice lacrimă din ochii lor. (Apocalipsa 21:4)